Sunt mulţi germanii care cred că ceea ce s-a petrecut la Bucureşti în ziua de 23 August 1944 a fost decisiv în pierderea celui de al 2-lea război mondial. Mulţi sunt şi germanii care nu ştiu nimic despre ziua de 23 August 1944. Pe scurt, pentru cei care nu cunosc subiectul, vom rezuma mai jos semnificaţia şi consecinţele celor petrecute la Bucureşti în ziua de 23 August 1944, cu intenţia deschis asumată de a demonstra cât este de falsă ideea unora că (1)„la 23 august 1944 românii i-au trădat pe nemţi”, că (2)„dacă românii nu părăseau Axa în august 1944 şi luptau până la capăt alături de germani, războiul s-ar mai fi prelungit cu încă cel puţin şase luni, timp suficient ca industria germană să finalizeze proiectul de fabricare a armei lor secrete, adică a bombei atomice nemţeşti”. Sunt destul de mulţi germanii care nu-i pot „ierta” pe români pentru cele petrecute la 23 august 1944, pentru consecinţele acelei zile fatidice…
Se poate spune că în acea zi HITLER l-a pierdut pe aliatul său european cel mai serios, mai de nădejde, singurul dintre aliaţii europeni pentru care HITLER avea un respect autentic, deplin. Este vorba de mareşalul ION ANTONESCU, conducătorul României în intervalul 6 septembrie 1940 – 23 august 1944. România însăşi, printre ţările europene, îi oferise Germaniei naziste sprijinul cel mai substanţial în „Cruciada împotriva comunismului”, cum numea propaganda oficială românească războiul antisovietic. Nu este de mirare. Românii au intrat în războiul anti-sovietic, anti-comunist, cu o motivare extrem de puternică: refacerea României Mari, prin redobândirea Transilvaniei de Nord-Est şi recucerirea Basarabiei. Cele două ţinuturi fuseseră pierdute de români în vara anului 1940, la masa tratativelor diplomatice, din păcate, nota bene!, cu „concursul şi ajutorul diplomatic al Germaniei”, acordat Ungariei şi Uniunii Sovietice!!
În august 1944, la câteva săptămâni după debarcarea Aliaţilor în Normandia, situaţia pe frontul de Est, anti-sovietic, nu era nici ea mai bună, înfrângerea Germaniei prefigurându-se şi din această direcţie. În aceste condiţii, după ce a jertfit pe frontul anti-sovietic mai multe vieţi tinere decât oricare alt aliat european al Germaniei, România nu mai avea motive să continue războiul cu orice preţ. Mareşalul ION ANTONESCU, un militar vestit pentru cultul onoarei militare, al cuvîntului dat, i-a informat pe liderii clasei politice din România că este gata să părăsească puterea şi s-o transfere celor care îşi asumă răspunderea să găsească soluţia militară şi politică optimă pentru români, cu cele mai mici pierderi de vieţi omeneşti, precizând că de la el nimeni să nu aştepte o acţiune contrară acordului stabilit cu HITLER. El, ca om în primul rând, şi ca şef de stat, îşi va respecta înţelegerea cu HITLER, dar dacă vin alţi conducători în România, aceia vor avea o libertate de acţiune mai mare. Nici o grupare politică şi nici o personalitate politică nu s-a arătat capabilă şi dispusă să preia puterea. În plus, Ion Antonescu l-a avertizat pe HITLER că, în condiţiile existente pe front, România este obligată să caute o rezolvare proprie a situaţiei în care a ajuns. Soluţia avută în vedere de ION ANTONESCU fiind retragerea din confruntarea militară, dar fără să întoarcă armele împotriva Germaniei, a fostului aliat.
În ziua de 23 august 1944 însă se produce lovitura de palat organizată de comunişti, de câţiva aventurieri din armată şi de regele MIHAI, rege care, în ciuda ascendenţilor săi germanici(era totuşi un Hohenzolern!), se lăsase uşor manipulat şi câştigat de tabăra anglo-americană, indirect de URSS. Arestarea lui ION ANTONESCU i-a luat prin surprindere pe toţi românii, şi puţini au fost cei care s-au bucurat de noua turnură luată de razboi. Căci, trebuie subliniat, războiul purtat de ION ANTONESCU, alături de HITLER, a avut o largă susţinere printre români, atât la nivelul popular, cât şi al elitelor.
Nu punem însă în discuţie consecinţele pentru români, bune şi rele, ale loviturii de palat de la 23 august. Ne interesează, hic et nunc, numai perspectiva germană. Emitem, în acest sens, următoarele ipoteze:
(a) Cât este de reală povestea cu arma secretă germană, a cărei fabricare era iminentă şi ar fi schimbat soarta războiului? Iată o întrebare la care opinia publică are dreptul să primească un răspuns clar şi avizat. În mod deosebit poporul german are drept la acest răspuns. După declaraţiile cele mai avizate, ale unor mari specialişti germani ca Wernher von Braun sau Werner Heisenberg, nu exista nici o şansă ca industria de armament germană să producă acea armă, fie ea şi atomică, capabilă să întoarcă soarta războiului dacă acesta s-ar mai fi prelungit câteva luni, chiar şi un an!
(b) Nota bene În discuţia de faţă, românii consideră că lucrul cel mai interesant este să ne punem şi întrebarea pereche: ce ar fi făcut aliaţii, americanii în primul rând, dacă războiul ar mai fi durat încă o jumătate de an? Iată o întrebare pe care opinia publică nu prea şi-a pus-o, şi în mod specific ar trebui să şi-o pună cei care calculează pripit şi amatoristic consecinţele „trădării” românilor. Punem noi, românii, această întrebare, la care avem un răspuns garantat, deloc ipotetic. Iată răspunsul, perfect logic şi extrem de important: în august 1945 americanii au lansat asupra Japoniei prima bombă atomică, urmată la câteva zile de cea de a doua, la Hiroşima, respectiv Nagasaki. Cu numai trei luni mai înainte, la 9 mai 1945, Germania a fost nevoită să capituleze. Se ştie, cu siguranţă totală, că la 9 mai 1945 americanii nu aveau la dispoziţie un arsenal atomic, nu erau încă gata bombele pe care le-au lansat în august asupra Japoniei. Cu alte cuvinte, acele bombe, care fuseseră pregătite special pentru Germania, pentru regimul nazist, au fost gata la numai câteva săptămâni după căderea regimului nazist. Astfel că întrebarea „Ce s-ar fi întâmplat dacă nu se petrecea 23 august 1944 de la Bucureşti?” capătă un răspuns stupefiant şi extrem de logic: catastrofa înfrângerii Germaniei ar fi căpătat dimensiuni într-adevăr apocaliptice! Cu efecte ireversibile! Căci Statele Unite nu ar fi aruncat asupra Germaniei numai două bombe atomice, ca exerciţiu demonstrativ de forţă, ci un întreg arsenalul atomic. Lumea uită sau nu ştie că a existat un plan al aliaţilor de transformare a Germaniei într-un deşert(sic!), program care, se pare, a avut la vremea aceea un efect stimulator deosebit printre fizicienii evrei participanţi la fabricarea bombei atomice americane. Zelul acestora(al fizicienilor evrei) pentru programul Manhattan a scăzut aproape total după capitularea Germaniei, moment în care americanii încă nu dispuneau de bomba atomică. De aceea capitularea Germaniei a fost resimţită, dintr-un anumit punct de vedere, nu ca o victorie a aliaţilor, ci ca un eşec al răzbunării evreieşti, talmudice(?), imaginată la proporţii mult mai mari decât însuşi Holocaustul antievreiesc…
Acesta pare să fie motivul pentru care, la Moscova, importanţi lideri bolşevici, evrei, au dezavuat excesul de zel al comuniştilor români participanţi la lovitura de palat din 23 august 1944. Acestor lideri bolşevici de la Moscova, mulţi dintre ei, repet, evrei, nu le-a convenit iniţiativa de la Bucureşti, cu alte cuvinte nu le-a convenit scurtarea războiului cu şase luni de zile. De precizat că comuniştii români participanţi la complotul din 23 august, Lucreţiu Pătrăşcanu şi Emil Bodnăraş, erau printre puţinii comunişti ne-evrei din Partidul Comunist din România! Ei nu ştiau multe dedesubturi ale politicii Moscovei(şi nu numai), la care nu aveau acces tocmai pentru că erau „numai” români.
(c) Nu se poate spune că un popor a trădat alt popor. Numai persoanele fizice sau grupuri omogene de persoane pot trăda. Popoarele au interese, în mare parte aceleaşi, interese de supravieţuire şi prosperitate în demnitate. Popoarele nu greşesc unele faţă de celelalte, ci numai fiecare faţă de ele însele, abandonându-şi menirea şi demnitatea, greşind astfel faţă de Dumnezeu, faţă de şansa acordată de Dumnezeu.
d) Dacă într-adevăr actul de la 23 august 1944 a avut pentru Germania consecinţele mai sus prezentate, nu se poate spune că poporul român sau conducătorii săi au acţionat cu bună ştiinţă pentru salvarea Germaniei de la cataclismul atomic care i se pregătea. Cine atunci a dat peste cap planurile de aneantizare a Germaniei? Una din două: hazardul sau Marele Arbitru al Istoriei…
Cert este că nemţii, dacă acceptă ipoteza de mai sus, nu au motive să le poarte pică românilor. Dimpotrivă.
În concluzie:
Actul de la 23 august 1944, act de trădare a intereselor româneşti, a adus multe suferinţe românilor. Cei mai mulţi dintre români deplâng gestul regelui MIHAI, gest nesocotit, lipsit de responsabilitate. Existau alte variante, mult mai convenabile pentru români. În mod paradoxal, în pofida tuturor jocurilor şi strategiillor desfăşurate, unele la vedere, altele oculte, beneficiarul principal al lui 23 august 1944 s-ar putea să fie poporul german. O spunem pentru a evidenţia intervenţia nu a românilor în istoria Germaniei, ci a înseşi Providenţei, căci dacă era să iasă lucrurile aşa cum le gândise mintea omenească, a unor strategi de peste ocean, mare ar fi fost şi insurmontabilă nenorocirea pe care mintea acestor oameni o pregăteau Germaniei, poporului german, la încheierea războiului de a cărui declanşare numai Dumnezeu ştie cine sunt vinovaţii adevăraţi. Planul, făcut de mintea omenească, a unor demenţi, era ca asupra Germaniei să se abată un genocid propriu zis, total şi definitiv! Numai Dumnezeu îi mai putea salva pe germani, iar Dumnezeu aşa a considerat, că rolul germanilor în istoria lumii, a omenirii, este departe de a se fi încheiat. E drept însă că nici Dumnezeu nu lasă la voia întâmplării cine să fie cei prin care se face voia sa. De data aceasta i-a ales pe români.
Aşadar, germanii nu au motive să fie supăraţi pe români pentru cele petrecute la 23 august 1944. Au cumva motive să le fie recunoscători? La această întrebare numai germanii pot da răspuns…
În sfârşit, mulţi sunt şi românii care se simt chiar şi azi „vinovaţi” faţă de nemţi pentru „trădarea” de la 23 august 1944. Îi asigur pe aceşti onorabili compatrioţi că sunt excesiv de exigenţi, de intransigenţi cu propriii lor părinţi, cu propriul lor popor. Este aceasta o meteahnă de care suferă mulţi români. O meteahnă care îi onorează pe români în absolut şi în faţa lui Dumnezeu. Cu o condiţie însă: să nu facă din acest criticism metodă sau mentalitate, stil de gândire. Dimpotrivă, practicându-l cu onestitate intelectuală, au ocazia, prin contrast, să evidenţieze mai bine momentele de graţie ale istoriei noastre. Nu au fost deloc puţine sau neînsemnate.
ce rege ??Mihai a fost si este doar un mare LINGAU daca eram in 47 il impuscam nul lasam sa fuga din tara cu aur iar acu nui dadeam domeniul ci o inchisoare deoarece nu a reprezentat interesele statului roman ci propriul interes…
in acel moment germania nu mai avea trupe in romania erau utile in alta parte
Din cele cunoscute de mine , nu rezulta ca lovitura de palat a fost ORGANIZATA de comunisti.Ei doar au participat gratie unei situatii de conjunctura ( o cunostinta de la palat l-a recomandat pe Patrascanu pentru a participa …).Pentru mine este de neexplicat cum dupa arestare , Maresalul a fost predat pentru paza unor civili condusi de Bodnaras ! , un comunist venit de la rusi.Chiar nu stiau cine este Bodnaras ? Daca nu stiau l-au predat acestuia. De ce nu a fost predat in paza Armatei Romane . Si astfel Maresalul a ajuns la rusi care ….A fost o gresala grava , mai ales ca la evenimente a participat generalul Sanatescu.Aceasta consider eu a fost adevarata tradare .In rest , cu intregul efort al oricui din Romania acelor vremi , istoria a demonstrat ca ajungeam tot in ” bratele ” rusilor. Pentru ca Hitler a trezit ursul si SUA i-a ajutata decisiv, rusii au ajuns pana la Elba , ocupand atatea tari 45 ani!
Anonimule! eu nu te injur si nu cred ca o vor face altii, te plang insa,pt. lipsa de cunoastere a istoriei neamului romanesc!
stie cineva ce inseamna stejar-extrema urgenta?e tot din ceea ce ati scris!
Repostare:
Razboiul al 2-lea mondial a fost, dupa parerea mea expresia sistemica a caderii democratiilor, si de ce nu, mergand mai departe, a devitalizarii natiunilor si cedarea lor in fata unei puteri suprastatale cu tendinte tot mai centralizatoare, care a fost comunismul radical,in rasarit, sau aparitia unui comunism cu fata umana, dar in estenta tot ateu in vest. Pacea cu care a fost incheiat al 2-lea Razboi Mondial, a fost o pace nedreapta, care a adus multa tensiune si turbulente, si in fapt tot la razboaie. Tari mai mici, cum a fost si cazul Romaniei au fost jucate si impartite ca la barbut, intre marii salvatori. Dupa iesirea Romaniei de sub prigoana comunista prin lovitura de stat in 1989, tara nu are timp sa-si afle mortii martiri si eroi ucisi in temnitele bolsevice si aruncati in gropi comune,pentru ca este din nou judecata, si condamnata sub aceleasi clauze ca cele de dupa al 2-lea Razboi Mondial. De data aceasta miza este chiar mai meschina, este vanzarea pe camata a avutiei nationale, si a sufletelor oamenilor. Fireste, ca si la caderea sub comunism, aceatsa a doua cadere nu ar fi posibila fara concursul cozilor de topor din tara care se articuleaza cu cozile de topor de afara ca secera cu ciocanul unui barou de judecata criminal.
Dupa al 2-lea Razboi Mondial s-au propagat germenii unei noi ordini, prin afirmarea unor false idei ca: natiunile sunt formule esuate, patriotismul duce la extremism, crestinismul este retrogrd,si nu poate salva lumea de la dezastru, sau mai bine zis o lume indragostita de propriul dezastru. S-a accelerat ritmul apocaliptic al acestei lumi si prin avansarea tacticii loviturii preventive ca strategie de aparare. Pornind de la modelul Holocaustului de la Hiroshima si Nagasaki, se perpetueaza idea periculoasa ca o lovitura o poate preveni pe cea a inamicului, in conditii mai mult sau mai putin corect evaluate, intr-un viitor mai mult sau mai putin corect anticipat. Istoria nu se scrie cu daca si cu parca se scrie cu fapte si evenimente reale. Asa ca lumea, mai ales in acele regiuni unde de-a lungul istoriei crestinismul a fost “adaptat” unei traditii razboinice, de cucerire, s-a mutat intr-o stare de anticipare si pregatire de razboi, cu proiectii si anticipari ostile. Grabirea sfarsitului lumii pare acum o formula salvatoare, crestinismul devitalizat ne-ortodox, fiind inregimentat intr-o falsa asteptare itoric-milenarista a salvarii sub forma ecumenismului. Religia este facuta instrument de propaganda pentru mentinerea si perpetuarea starii de razboi.
Sub regimul comunist, minoritatile au fost folosite de comunisti impotriva majoritatii, pentru ca ei inca mai aveau de luptat cu o putere nationala vie, iar angajarea si intaratarea etniilor nationale pe o traiectorie centrifuga era una din formele lor de deconsolidare a puterii statului national. Asta se facea prin instigare, acunderea adevarului istoric – de ex. adevarul depre situatia lagarelor de munca din Transnistria si numarul de oameni car au pierit acolo.
In prezent, aceasta putere a statelor nationale a devenit tot mai faramitata prin delegarea responsabilitatii de decizie la nivele tot mai firave ca putere de motivare si sustinere a interesului national, sub pretextul reprezentarii democratice, care este in esenta o politica marginala de lobby, si nu serveste intereselor majoritatii. Mecanismele instigarii conflictelor dintre minoritati/ majoritati, completate cu politica de lobby, servesc cu docilitate scopul faramitarii puterii statale cu cedarea tot mai accelerata a puterii unei formatiuni suprastatale, de tip mamut cu comanda unica. Cam la acest scop servesc judecatile acestea cu pumnul in gura, politizarea vietii omului in scopul aservirii lui la un sistem care este impotriva sufletului, asa cum a fost si comunismul,anihilarea credintei , cel mai mare dusman al oricarui sistem totalitar.
Razboiul al 2-lea mondial a fost, dupa parerea mea expresia sistemica a caderii democratiilor, si de ce nu, mergand mai departe, a devitalizarii natiunilor si cedarea lor in fata unei puteri cu tendinte tot mai centralizatoare, care a fost comunismul radical,in rasarit, sau aparitia unui comunism cu fata umana, dar in estenta tot ateu in vest. Pacea cu care a fost incheiat razboiul a fost o pace nedreapta, care a adus multa tensiune si turbulente, si in fapt tot razboaie. De asemenea s-au propagat germenii unei noi ordini, prin afirmarea unor false idei ca: natiunile sunt formule esuate, patriotismul duce la extremism, religiile, dar mai ales crestinismul este invechit retrograd, nu poate salva lumea de la dezastru. S-a accelerat ritmul apocaliptic al acestei lumi si prin perpetuarea ideii periculoase de anticipare a raului prin crearea unui rau si mai mare, care poate fi folosit ca arma de intimidare, ajutind la prevenirea atacului inamicului. Asa lumea, mai ales in acele regiuni unde crestinismul ortodox luptator (lupta duhovniceasca, nu in spiritul acestor vremuri)a fost tot mai mult exclus de duhul ateu care misca aceata lume, s-a mutat intr-o stare de anticipare si pregatire de razboi, cu proiectii si anticipari ostile. Grabirea sfarsitului lumii pare acum o formula salvatoare, crestinismul devitalizat ne-ortodox, fiind inregimentat intr-o falsa asteptare de itoric-milenarista si facut instrument de propaganda pentru mentinerea si perpetuarea starii de razboi.
Minoritatile au fost folosite de comunisti impotriva majoritatii, pentru ca ei inca mai aveau de luptat cu o putere nationala vie, iar angajarea si intaratarea etniilor nationale pe o traiectorie centrifuga era una din formele lor de deconsolidare a puterii statului national. Asta se facea prin instigare, acunderea adevarului istoric – adevarul depre situatia lagarelor de munca din Transnistria.Acum aceasta putere statelor nationale a devenit tot mai faramitata prin delegarea responsabilitatii de decizie la nivele tot mai firave ca putere de motivare si sustinere a interesului national, sub pretextul reprezentarii democratice, care este in esenta o plitica marginala de lobby, si nu serveste interesee majoritatii. Mecanismele instigarii conflictelor dintre minoritati/ majoritati, completate cu politica de lobby, servesc cu docilitate scopul descentralizarii puterii statale cu cedarea tot mai accelerata a puterii si prefigurarea unui stat mamut. Cam la acest scop servesc judecatile acestea cu pumnul in gura, politizarea vietii omului in scopul aservirii lui la un sistem care este impotriva ufletului, asa cum a fost si comunismul,anihilarea credintei , cel mai mare dusman al oricarui sistem totalitar.
“Anonymus says:
23.10.2009 at 10:06 pm
Rusine acelora care isi reneaga Regele!
Adevar istoric: indiferent de circumstante, rezultatul finar ar fi fost acelasi. Tavalugul sovietic nu mai putea fi oprit. Daca n-ar fi fost deportati, acei 130 000 de soldati ar fi fost omorati in razboi si cate alte sute de mii dupa ei.
Acum, injuraturile catre mine va rog, dupa cum v-au invatat (sau nu) mamele domniilor voastre ca se face in primii 7 ani ai vietii dumneavoastra: pe locuri, fiti gata, start!”
cu tot respectul, dar tu esti un cretin indoctrinat!!!
gandeste-te ca esti un soldat din 1944. antonescu a practic dumnezeul tau. el iti da sa mananci, el iti plateste solda, el iti, el iti, el iti….
acum trezeste-te ca antonescu a disparut? ciudat, nu????
intre 23 august si 12 septembrie sunt aproape 3 saptamani!!!! antonescu a reprezentat poporul atunci cand a incercat sa scoata romania din razboi. mihai pe cine a reprezentat???
România nu are rege. Este republica. Are presedinte.Mihai Hohenzollern a fost rege pînă la data de 30 decembrie 1947.
ion antonescu a fost un roman de onoare
Rusine acelora care isi reneaga Regele!
Adevar istoric: indiferent de circumstante, rezultatul finar ar fi fost acelasi. Tavalugul sovietic nu mai putea fi oprit. Daca n-ar fi fost deportati, acei 130 000 de soldati ar fi fost omorati in razboi si cate alte sute de mii dupa ei.
Acum, injuraturile catre mine va rog, dupa cum v-au invatat (sau nu) mamele domniilor voastre ca se face in primii 7 ani ai vietii dumneavoastra: pe locuri, fiti gata, start!
Regele Mihai si-a exprimat punctul de vedere atat despre 23 august 1944 cat si despre 30 decembrie 1947 in convorbirile cu Mircea Ciobanu, aparute cu ani in urma la Editura Humanitas.
Actul de la 23 August a fost opera colectiva a tuturor membrilor
oligarhiei traditionale, a monarhiei si a aparatului de stat, toti
luptand sa-si salveze pozitiile avute timp de secole.” (C. W. Forester)
23 AUGUST 1944 a insemnat pentru Romaniao mare nenorocire : intrarea
tarii in sfera de influenta a URSS, cu urmarile stiute. Nelecuiti de
comunism (doar sunt aceiasi) astazi guvernantii romani serbeaza, ca
inainte de 1989, acest eveniment nefericit din istoria tarii.
Ceea ce putina lume stie, este ca la 23 august 1944 regele Mihai a
mintit nerusinat intreaga tara. In “Proclamatia catre tara” difuzata in
seara acelei zile – si redactata se pare de Lucretiu Patrascanu -
suveranul a pretins ca intoarcerea armelor a fost rezultatul unor
negocieri si ca Romania a beneficiat de conditii acceptabile.
Acest lucru nu este adevarat.
Dimpotriva, de la inceputul anului 1944, Ion si Mihai Antonescu
incepusera tatonari diplomatice atat pe langa aliatii occidentali, cat
si cu inamicul numarul unu, URSS. Mihai Antonescu tratase pentru iesirea
Romaniei din razboi la Ankara, Berna, Madrid si Lisabona. Trimisul lui
Ion Antonescu, ambasadorul roman in Suedia, Frederic Nanu, purtase
discutii directe cu sovieticii la Stockholm.
Alti doi diplomati, printul Barbu Stirbei si Constantin Visoianu
negociasera la Cairo cu aliatii vestici, trimisi de Iuliu Maniu cu
stirea si acordul sefului statului.
Regele Mihai insa, desi stia toate acestea, a preferat sa angajeze
unilateral Romania intr-un armistitiu – care insemna de fapt o
capitulare. El nu a tratat nimic. Mai mult, armistitiul s-a semnat abia
pe 12 septembrie 1944, iar regele a refuzat sa puna in garda armata
romana aflata in calea bolsevicilor asupra prevederilor reale ale
acestuia, gest ce a dus la caderea in prizonieratul sovietic a circa
130.000 de soldati romani, ulterior deportati in Siberia.
Dupa incheierea razboiului, Stalin i-a acordat regelui cea mai inalta
deocratie sovietica, “Ordinul Pobeda”; insa nu in semn de recunostinta,
ci ironic, in bataie de joc. “Tatucul popoarelor”, cat era de criminal,
ii detesta pe tradatori. Tot drept “rasplata” l-a lasat pe tron pana in
ultima clipa inainte de a-l expulza, ca sa admire in voie nenorocirea in
care angajase tara.
Se spune ca la discutiile privind “armistitiul”, intre delegatia romana,
condusa de Lucretiu Patrascanu, si cea sovietica, avand in frunte pe
odiosul Comisar al Poporului V. Molotov, Patrascanu ar fi intrebat pe
oficialul sovietic care este motivul pentru care conditiile impuse sunt
atat de dure, “cand Antonescu avea conditii mai bune” (cu referire la
tatonarile diplomatice mentionate anterior). Raspunsul nu mai lasa loc
de nici un comentariu: “Antonescu reprezenta poporul; voi nu
reprezentati pe nimeni”.
Regele Mihai poate purta in fata istoriei un singur nume: ACELA DE
TRADATOR DE TARA. Posteritatea il va judeca pentru raul pe care l-a
facut, atunci cand realitatea despre evenimentele din acele zile va iesi
la iveala, iar la conducerea tarii nu se vor mai afla fosti demnitari
comunisti, a caror putere isi trage seva din consecintele “revolutiei
antifasciste si antiimperialiste”.
Poate ca ar fi cazul ca fostul rege Mihai,cit mai este inca in viata,SA NE SPUNA ADEVARUL DESPRE ACTUL DE LA 23 AUGUST 1944,chiar daca acest lucru ar fi in defavoarea lui. In felul acesta cred ca romanii l-ar aprecia mai mult ! Este valabil si pentru actul de la 30 decembrie 1947 !
Si drept rasplata pentru “actul de curaj” de la 23 august Bilbiila a primit mosii si palate pe care le-a adus nemurile lui din Germania! Rusine!
Da! Aveti perfecta dreptate Dle.Profesor Coja! Aici in Freiburg am intilnit in 1975 legionari care au supravietuit lagarelor de la Dachau si Buchenwald.
Atunci “tradarea” a fost intre “germani”. Hitler a ordonat prinderea regelui viu sau mort, palatul regal fiind bombardat de armata germană. Oare de ce?
Dl. Severin ar fi putut sa se informeze mai bine de la Dl.Mihai. Poate in prag de abdicare “vitala” doreste sa se spovedeasca si sa moara intr-adevar ca Rege al Romaniei si nu ca Dl.Mihai von Hohenzollern. Dar iata ca acum se tradeaza chiar pe el insusi, dealtfel pentru ultima oara probabil, lasind ” tradarea”ca mostenire in in casa sa, “celor ce va sa vina”. Amin!
Casa noastra este saraca, dar curata iar monumentele noastre sunt in sufletele noastre si nimeni nu ni le poate murdari. Mai ales ca sunt acum si acoperite……….
Trebuie numai sa le transmitem mai departe copiilor nostri mindri ca sunt daci. Iar “tradarea” va trece si de asta data pe linga noi cum au trecut si altele.
Problema este ca cineva ne tulbura permanent apele si este pacat de “apele curate ale muntilor nostri”. Hai sa urcam ceva mai sus si sa bem apa de la izvor. Izvorul nu poate fi tulburat, el se limpezeste de la sine.
Ospitalitatea sufletului nostru te invita si pe tine, de esti evreu, tigan, rus, ungur sau american…….sa te bucuri de izvorul sufletului nostru. Un singur lucru sa nu fii! MITOCAN!
Sa nu intri cu bocancii in izvor si sa strigi ca-i al tau ! Te va durea mereu stomacul de la apa rece bauta-n fuga cu lacomie si haituit de dulaii azmutiti asupra ta.
Vino cu un suflet curat si cu inima deschisa sa spalam rufele murdare fara sa ne balacim. “Rufele” nu inseamna insa numai chipia!
Apoi cu rufele curate vino sa mergem impreuna sa gustam si sa ingrijim izvorul dat de Dumnezeul “nostru” al tuturor: OMENIA! Si apa tulbure a « lacomiei » va dispare lasind si pietrele mele si pe ale tale, curate pentru totdeauna.
Daca mai ai intelepti si sunt sigur ca ai, VINO !
Concluziile domnului ION COJA sunt corecte.Ca,dealtfel si pozitia domniei sale despre actul de la 23 august si tradatorii care l-au infaptuit.
Da, dementii aia ar fi aruncat bombele atomice in Europa, n-am nici o indoiala!
Ce perspectiva!
Sunt sigur ca americani nu ar fi ezitat sa transforme Germania in desert.
Si mai cred ca ar fi aruncat cateva bombe si asupra tarilor aliate Germaniei, inclusiv asupra Romaniei.
Cedarea armatei romane, la 23 august 1944, de catre regele mihai, a fost cel mai tipic caz de tradare de neam si de tara! A trimis in gulagurile Rusiei peste 133.000 de ostasi in citeva ore. Dupa statistici, in 1969 (dupa 25 de ani!) se reintorsesera 56!!!
Pentru asta a primit ordinul Pobeda (victoria) de la stalin si garantia ca va ramine rege! Rusine Criminalule!
Socrate – 3 mai 2008
date in gatu matii de jeg
care e marimea normala a unui penis
Corect, Bodnaras nu era roman, era moldovean, ca si Patrascanu, precum ca si multi alti falnici pupincuristi ai “eliberatorilor” nostri sovietici. Mda… 23 VIII ’44, ziua in care Romania a salvat Germania de la anihilare? Intradevar, Eisenhower ar fi folosite bombe atomice pt. degajarea plajelor, dar pana la a le arunca peste Germania… asa ca exegeza dumneavoastra aproape ca-mi da aceeasi senzatia ce din belsug o dau atatia si atatia romanasi care vad in 23 august “o zi frmoasa, ieseam la parada… “
Vreau sa va intreb ceva, va rog sa ma contactati. Multumesc!
Totuşi, nici Emil Bodnăraş nu era un român “get-beget” – tatăl său era ucrainean, iar mama sa nemţoiacă.
Această meteahnă a românului este sporită şi de cele întâmplate în Primul Război Mondial, când, în ciuda tratatului semnat încă de la finele secolului XIX, cu Puterile Centrale, noi am intrat în conflic de partea Antantei.